Prin proiect se creează o structură de sprijinire a afacerilor în judeţ dedicată sectorului construcţiilor cu o componentă de găzduire pentru un număr de 6 firme de producţie şi servicii şi cu o componentă de asistenţă teritorială pentru firme specializate.

Aceste firme vor beneficia, de spaţii şi facilităţi la standarde europene, dar şi de servicii de consultanţă care să le asigure premisele pentru creşterea afacerii.

Se vor asigura condiţii pentru crearea de noi locuri de muncă (durabile) estimate la cel puţin 20.

crearea unei structuri de sprijin a afacerilor în relaţie prietenoasă cu mediul înconjurător. Ea este concentrată pe domeniul construcţiilor bazată pe soluţii performante şi cuprinde unităţi de producţie şi servicii cu acoperire pe câteva segmente speciale: laborator încercări betoane, confecţii metalice, lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, lucrări de construcţiie a drumurilor şi autostrăzilor, lucrări de instalaţii electrice şi tehnico-sanitare şi alte lucrări pentru construcţii de toate mărimile în mediul urban şi rural, proiectare tehnică, consultanţă de specialitate, la care se adaugă servicii auxiliare pentru desfăşurarea afacerilor în condiţii de performanţă şi costuri reduse.

Serviciile directe furnizate firmelor sunt de găzduire. În schimb Structura de sprijinire a afacerilor MIRAVI va include oportunităţi de acces la informaţii, la piaţă şi la servicii de consultanţă la nivel înalt de performanţă care reduc costurile administrative, dar cresc în mod substanţial competitivitatea şi soliditatea pe piaţă.

Construirea unei structuri de afaceri va avea efecte pozitive asupra spiritului antreprenorial:

– Numărul de întreprinzători atraşi în structură:

– Minimum 6 întreprinzători pe perioada operaţională.

– Reducerea costurilor prin acordarea de spaţii pentru închiriere la preţuri sub nivelul pieţei

– Acordarea de servicii suport pentru sprijinirea firmelor incluse în system

Structura de sprijinire a afacerilor MIRAVI va oferi servicii de găzduire şi facilităţi IMM-urilor din Regiunea Nord Est, precum şi consultanţă la nivel profesional ridicat.

Spaţii disponibile:

– suprafaţa utilă totală este de 926,3 m2, din care:

– 642,01 m2 hale de producţie cu spaţii funcţionale legate de acestea,

– 284,29 m2 birouri şi spaţii funcţionale legate de acestea, din care sala multifuncţională 58 mp.

Structura de sprijinire a afacerilor MIRAVI creată prin proiect susţine creşterea competitivităţii întreprinderilor antrenate prin:

– găzduire: se delimitează un spaţiu comun activitate care beneficiază de acces şi utilităţi la costuri mici.

– consultanţă integrată pentru dezvoltarea afacerilor

– asistenţă: management performant

– cadru favorabil pentru relaţionarea cu alte firme

– acces la cursuri şi instruire pentru dezvoltarea aptitudinilor profesionale, manageriale şi de marketing

– constituirea de parteneriate

Structura de sprijinire a afacerilor MIRAVI se integrează societăţii bazate pe cunoaştere prin următoarele elemente:

– se creează o reţea broadband care va facilita un schimb mai rapid şi mai sigur de informaţii între întreprinderile incluse în sistem, pe de o parte, şi între aceştia şi clienţii, respectiv furnizori, pe de altă parte;